Abuzul sexual asupra copiilor nu este vreodată, în nici un context, vina copilului.

Dacă ai fost abuzat sexual în copilărie, cu siguranță nu a fost vina ta. Abuzatorii sunt adesea cunoscuți și iubiți de către victime, astfel că vor manipula copilul într-o situație din care acesta poate să preia o parte din responsabilitatea faptelor petrecute. Și în asta constă natura profund eronată a abuzului.

Abuzatorul dorește ca cei abuzați să se simtă responsabili.

Abuzatorul preferă ca vina să fie o povară pentru victimă, uneori chiar pentru ani întregi.

Abuzatorul știe că dacă reușește să transfere responsabilitatea abuzului către copil, există o mai mică probabilitate că victima să denunțe sau să povestească ce s-a întâmplat.

Prin urmare, unul dintre motivele principale pentru care te simți vinovat este că abuzatorul tău te-a făcut să crezi asta. Dar nu este adevărat!

Ca supraviețuitor, poți crede că ai fi putut opri abuzul, dar de fapt întregul proces al abuzului este complex și plin de capcane. Să crezi în prezent că ai fi putut opri abuzul poate părea logic acum, dar mai mult ca sigur nu ar fi fost posibil la momentul abuzului. Nu ai fi putut opri abuzul pentru că erai un copil.

Responsabilitatea o poartă abuzatorul:

  • Adulții sunt mai puternici fizic decât copiii.
  • Adulții au alte noțiuni despre ce este “bine” și “rău”.
  • Adulții ar trebui să știe ce înseamnă un abuz și de ce este greșit.

 

A povesti sau nu despre ce ți s-a întâmplat nu ar trebui să fie o povară sau o sursă suplimentară de vină. Unii oameni nu povestesc vreodată despre abuz.

Poți vorbi doar când este momentul potrivit pentru tine. Fiecare victimă are o poveste proprie și timpul necesar pentru a atinge anumite etape este, în mod evident, diferit. Ești unic! Nu este însă niciodată prea târziu să povestești despre abuz!

Mulți supraviețuitori prezintă anxietate puternică gândindu-se ce părere vor avea cei din jurul lor odată făcută dezvăluirea. Abuzul nu a fost vina ta și tu nu poți controla reacțiile celor din jurul tău. Abuzatorul a fost cel care a avut controlul și a folosit o poziție de putere.

Nu trebuie să te simți vinovat în vreun fel, nici nu trebuie să te gândești la feluri în care tu ai fi putut influența abuzul.

Cel mai util este să înțelegi că întreaga vină asupra abuzului și tuturor consecințelor sale o poartă cel care a comis abuzul!

 

 

 

 

Poza: Photo by Matthew Smith on Unsplash

Sursa: https://napac.org.uk/wp-content/uploads/2016/06/1403-It-wasn%CB%9At-your-fault_11.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *