Numeroasele probleme pe care le înfruntă mulți supraviețuitori sunt prezente pentru foarte mult timp și pare greu de înțeles de ce percepția generală este că supraviețuitorii sunt “bine”, stabili și că a încerca să le oferi ajutor ar înrăutăți cumva situația. Acest tip de atitudine cu siguranță nu protejează cu adevărat supraviețuitorii, deși în mod evident evaluarea atentă a fiecărui caz este necesară. Totuși, o persoană care încearcă să găsească soluția în consumul de droguri, care are coșmaruri teribile sau care trăiește cu o durere cronică nu se simte “bine”. Datoria specialiștilor (medici, psihologi, asistente medicale, profesori etc.) este de a se implica.
Specialiștii care pot interacționa cu victime și/sau supraviețuitori trebuie să înțeleagă ce însemna abuzul sexual infantil și să fie informați referitor la posibilele consecințe pe termen lung ale abuzului, pentru a putea fi empatici și a oferi o îngrijire adecvată.
Pe de altă parte, aceșți specialiști trebuie să își amintească și că supraviețuitorii au o putere aparte și o rezistență ieșită din comun.
Supraviețuitorii sunt aliați esențiali nu numai în propria recuperare, dar pot contribui la formarea specialiștilor și la prevenirea altor abuzuri:
– Supraviețuitorii au folosit o gamă largă de resurse în copilărie și adolescență, adesea pe parcursul a multor ani, pentru a găsi metode să reziste, să se elibereze sau să denunțe.
– Au avut curaj și au supraviețuit unei traume complexe în cea mai importantă etapă a formării lor emoționale.
– Au cunoștințe detaliate și experiență referitoare la comportamentul abuzatorilor.
– Percepția lor în ceea ce privește pericolul este superioară și pot detecta detalii importante pe care specialiștii le ignoră complet.
Există numeroase și diferite sentimente, emoții și reacții care împiedică supraviețuitorii să fie deschiși și să caute proactiv ajutor:
– Rușine
– Vinovăție: se pot simți responsabili pentru ce au pățit sau pot crede că exista o formă de a împiedica trauma
– Frică
– Confuzie
– Tristețe
– Furie (posibil inclusiv față de specialiști sau persoane de încredere, în cazul în care au încercat să povestească anterior și nu au fost crezuți)
Printre specialiștii care intră în contact cu supraviețuitorii există de asemenea bariere, multiple motive care perturbă o interacțiune corectă și conduc la o reticență de a discuta, întreba, clarifica:
– Povestea nu e adevărată
– Se pot încuraja amintirile false/recuperate
– Nu avem suficient training
– Nu avem suficient personal
– Am destabiliza complet persoana și ar fi periculos
– Nu sunt sigur că pot ajuta cu ceva
– E mai bine să lăsăm trecutul unde îi este locul
– Nu e totuși o problema așa serioasă
– Este o situație așa frecventă încât dacă am acordă atenție tuturor nu am face față
Este foarte important să înțelegem cât de limitative și inexacte sunt aceste idei.
Amintirile “false”/recuperate au fost un subiect de intense dezbateri și există multiple studii despre amnezia ulterioară unei traume. Deși anumite tehnici complexe pot influența amintirile victimei, nivelul inițial de contact cu supraviețuitorul nu presupune astfel de procedee și în mod evident fiecare trebuie să respecte propriile responsabilități și să acționeze conform profesiei sale. Memoria poate fi uneori instabilă și cu toții putem să fim influențați, dar acest fapt nu ar trebui să reprezinte o piedică în a primi ajutor. De reținut sunt următoarele aspecte:
- Cea mai adecvată practică este să se ofere pacienților-clienților etc. oportunitatea de a vorbi folosind întrebări simple, directe. Nu există dovezi că astfel de întrebări pot declanșa amintiri “false”. De asemenea, nu există dovezi că a asculta și a susține o persoană poate crea false amintiri.
Din experiențe, interviuri și studii, supraviețuitorii au identificat mai multe idei care i-ar fi ajutat să fie mai deschiși sau să raporteze abuzul:
– Ajutați-ne să vorbim! Supraviețuitorii vor să primească atenția necesară pentru a povesti. De altfel, mulți dintre ei au trimis semnale încă din copilărie în adesea disperata încercare de a primi ajutor. Dacă specialiștii așteaptă la nesfârșit momentul potrivit sau că pacienții lor să fie pregățiți, pot aștepta la nesfârșit. Majoritatea supraviețuitorilor sunt mai afectați de lipsa de recunoaștere și acțiune decât de a fi fost întrebați direct despre abuz. Lipsa recunoașterii traumei și problemelor lor este o majoră sursă de anxietate.
– Cum să întrebați: Desigur, fiecare persoană este diferită: unii supraviețuitori preferă să fie întrebați direct, alții mai puțin. În general, abordarea pornind de la întrebări generale despre copilărie și trecând la întrebări mai specifice este eficientă. Diferite echipe au deja protocoale în vigoare și un schimb de experiență ar fi de dorit. Un astfel de exemplu: “Depresia este adesea corelată cu situații stresante din viața pacientului. Ar putea fi evenimente actuale sau din trecut care încă îți provoacă durere? Crezi că ar putea fi probleme din copilăria ta?” sau “Ți-a făcut cineva vreodată ceva ce nu ți-ai fi dorit?” sau “S-a purtat cineva groaznic cu tine atunci când erai copil?”.
– Nu presupuneți că victimele sunt prea vulnerabile. Nu presupuneți nici că doar o terapie de foarte lungă durată poate ajuta (Supraviețuitorii apreciază adesea și doar câteva minute de discuții. Altfel, nu puneți limite de timp pentru vindecare – spre exemplu, nu comunicați că în 10 ședințe totul va fi rezolvat).
Ce fel de specialiști au apreciat cel mai mult supraviețuitorii?
– Empatici și blânzi
– Informați despre abuzul sexual infantil și/sau dispuși să învețe
– Flexibili
– Deschiși
– Care nu i-au judecat
– Curajoși
– De asemenea, mulți au apreciat opțiunea de a alege dacă vor fi îngrijiți de o femeie sau de un bărbat.
*Foarte interesant este că feedbackul pozitiv și percepția că au fost ajutați și ascultați au fost mai adesea corelate cu trăsături personale ale terapeuților, de exemplu, decât cu tehnicile de terapie.
Sfaturi pentru specialiști:
- Cel mai important: explorați propria relație cu abuzul sexual, pentru a putea decide dacă sunteți pregățiți cu adevărat pentru o interacțiune cu un supraviețuitor sau aveți nevoie de vindecare înainte de asta.
- Aveți încredere în voi! Adesea oamenii sunt foarte anxioși când se gândesc la posibilitatea ca cineva să dezvăluie un istoric de abuz sexual, ca și cum supraviețuitorul și întreaga încăpere ar intra în combustie spontană. E adevărat, dacă un supraviețuitor decide să aibă încredere și să își dezvăluie povestea poate începe să plângă sau să fie în general trist, dar este complet normal. Dacă sunteți empatici și știți să ascultați și mai ales ținând cont de formarea profesională pe care o aveți, în care adesea interacționați cu părinți îngrijorați, cu copii bolnavi sau cu oameni foarte nervoși, cu siguranță sunteți mai mult decât pregătiți. Pur și simplu folosiți același set de resurse emoționale ca în mod normal.
- Acceptați! Este important ca supraviețuitorul să se simtă respectat. Fiți atenți și la atitudine, nu doar la cuvinte!
- Mult prea des, supraviețuitorii simt că nu sunt crezuți sau au încercat înainte să dezvăluie povestea lor și au fost întâmpinați cu neîncredere. Astfel de reacții continuă cercul abuzului și prelungesc tăcerea atât de dureroasă. Amintiți-vă că datoria voastră nu este să judecați dacă toate detaliile sunt adevărate.
- Respectați alegerile, opțiunile și ruta terapeutică aleasă de supraviețuitor!
- Fiți naturali și autentici! E firesc să fiți impresionați de poveștile traumatice pe care le ascultați.
- Respectați ritmul dezvăluirii și nu forțați în vreun fel lucrurile!
Probabil atâtea sfaturi vă pot copleși și vă simțiți încă nepregățiți. Cele mai impotante 2 întrebări pe care trebuie să le adresați sunt:
- Ce problemă, dacă există vreuna, crezi că a fost cauzată de abuz?
- Cu ce te pot ajută?
Răspunsurile pot ghida pașii următori și vă pot oferi o bază suficientă pentru a acționa.
Să ignorăm supraviețuitorii pur și simplu nu mai poate fi o soluție. O abordare de rutină care să includă interogarea privind abuzul sexual infantil este esențială, dar trebuie privită ca o prioritate în următoarele situații:
– Internările acute în secțiile de psihiatrie
– Boli psihiatrice cronice rezistente la multiple opțiuni terapeutice
– Tulburări de personalitate
– Tentative de suicid sau comportamente de automutilare
– Abuz de substanțe
– Tulburări de alimentație
**Dacă ești un supraviețuitor și ai citit acest articol: nu renunța vreo clipă la călătoria ta către vindecare. Ai dreptul de a fi ascultat și ajutat!
**Dacă ești un specialist: nu renunța vreo clipă la drumul către cea mai bună îngrijire pe care o poți oferi pacienților tăi.
Sursa (adaptare): https://www.rapecrisisscotland.org.uk/publications/YesYouCan.pdf
Imagine: Miguel Bruna on Unsplash